Părțile de vorbire — tabel complet și explicații

Cele zece părți de vorbire din limba română: flexibile și neflexibile, cu definiții, întrebări și exemple. Tabel recapitulativ pentru clasele V–VIII.

Cele zece părți de vorbire

Părțile de vorbire sunt clasele în care se grupează cuvintele limbii după ce exprimă și după cum se comportă în propoziție. În limba română sunt zece părți de vorbire: șase flexibile (își schimbă forma) și patru neflexibile (au o singură formă).

Părțile de vorbire flexibile

Partea de vorbire	Ce exprimă	Întrebări	Exemple
Substantivul	ființe, lucruri, fenomene, stări	cine? ce?	elev, carte, ploaie, bucurie
Articolul	însoțește substantivul; arată cât de cunoscut e obiectul	—	-ul, -a, un, o, niște, cel, al
Adjectivul	însușirea unui obiect	care? ce fel de?	harnic, albastră, înalți
Pronumele	ține locul unui substantiv	cine? ce?	eu, tu, el, acesta, care, nimeni
Numeralul	un număr sau ordinea numerică	câți? câte? al câtelea?	trei, doisprezece, al doilea
Verbul	acțiunea, starea sau existența	ce face?	citește, doarme, este

Părțile de vorbire neflexibile

Partea de vorbire	Ce exprimă	Întrebări	Exemple
Adverbul	caracteristica unei acțiuni: loc, timp, mod	unde? când? cum?	aici, mâine, repede, bine
Prepoziția	leagă un atribut sau complement de cuvântul determinat	—	pe, la, cu, de, sub, lângă
Conjuncția	leagă părți de propoziție sau propoziții	—	și, dar, sau, că, dacă
Interjecția	sunete, zgomote, stări sufletești	—	au!, vai!, poc!, miau

Capcane frecvente

Același cuvânt, părți de vorbire diferite. „Frumos" e adjectiv când determină un substantiv (un peisaj frumos) și adverb când determină un verb (cântă frumos).
„O" poate fi articol nehotărât (o fată), numeral (am luat doar o carte, nu două) sau pronume (o văd).
„Un/o" vs. „unu/una". Când însoțesc un substantiv sunt articole; când țin locul numărului sunt numerale.
Prepoziția nu are funcție sintactică singură — se analizează împreună cu cuvântul pe care îl leagă.

Cum recunoști rapid partea de vorbire

Întreabă-te ce exprimă cuvântul: obiect → substantiv/pronume, însușire → adjectiv, acțiune → verb, caracteristică a acțiunii → adverb.
Pune întrebarea potrivită de la cuvântul determinat.
Verifică dacă își schimbă forma — dacă da, e flexibil.

Când stăpânești tabelul, exersează cu testul interactiv despre părțile de vorbire.

Întrebări frecvente

Câte părți de vorbire există în limba română?

Zece: substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul, verbul (flexibile) și adverbul, prepoziția, conjuncția, interjecția (neflexibile).

Ce înseamnă parte de vorbire flexibilă?

O parte de vorbire flexibilă își schimbă forma în vorbire: substantivul după gen, număr și caz (copil, copii, copilului), verbul după persoană, număr, timp și mod (citesc, citea, vom citi). Cele neflexibile au o singură formă, indiferent de context.

Cum aflu ce parte de vorbire este un cuvânt?

Uită-te la ce exprimă și la întrebarea la care răspunde în propoziție, nu doar la cuvântul în sine. Același cuvânt poate fi părți de vorbire diferite: „frumos" este adjectiv în „un copil frumos", dar adverb în „scrie frumos".

Ce este articolul și de ce nu îl simt ca pe un cuvânt separat?

Articolul însoțește substantivul și arată în ce măsură obiectul este cunoscut vorbitorilor. Articolul hotărât se lipește la finalul substantivului (băiat → băiatul), de aceea nu îl vezi ca pe un cuvânt de sine stătător; cel nehotărât stă separat (un băiat, niște cărți).